Note exegetice la Mica 5:1b/2b
Florin G. Lăiu
וְאַתָּ֞ה בֵּֽית־לֶ֣חֶם אֶפְרָ֗תָה צָעִיר֙ לִֽהְיוֹת֙ בְּאַלְפֵ֣י יְהוּדָ֔ה מִמְּךָ֙ לִ֣י יֵצֵ֔א לִֽהְי֥וֹת מוֹשֵׁ֖ל בְּיִשְׂרָאֵ֑ל
וּמוֹצָאֹתָ֥יו מִקֶּ֖דֶם
מִימֵ֥י עוֹלָֽם׃
1. Transliterare:
ûmôțāˀôṯāw miqqéḏem, mīymê Ꜥôlām
2. Analiza termenilor
A. ûmôțāˀôṯāw este un cuvânt alcătuit din trei
părți: û + môțāˀôṯ + āw ; û- fiind o conjuncție semitică
frecventă și cu multiple roluri sintactice; iar sufixul -āw este pronominal (pers. III sg.
masc.): ale Lui. Componenta centrală a cuvântului, môțāˀôṯ este
pluralul substantivului feminin
מוֹצָאָה môțāˀā.
Termenul acesta apare numai de două ori în toată Biblia Ebraică, doar în plural (môțāˀôṯ).[1] în următoarele locuri
a).
în 2Rg 10:27, ca eufemism în loc de „latrină”
sau „hazna” („ieșitoare”, „umblătoare”), care nu se poate aplica rezonabil la
textul nostru din Mica.
b). în Mica 5:1/2,
unde sensul lui practic trebuie „ghicit”, având în vedere următoarele:
1.
sensul (destul de larg al) rădăcinii verbale:
wațaˀ > yațaˀ (a ieși, a pleca, a răsări,
a izvorî, a descinde, a curge / a se vărsa).
2.
sensul cuvintelor din aceeași familie: țeˀĕțāˀ
(odraslă, rădăcină, obârșie, progenitură); môțāˀ forma
masculină (= ieșire, export, exod, sursă, izvor; nume de fii în 1Cr 2:46,
8:36-37), tôțāˀôṯ (loc de ieșire,
extremitățile unui teritoriu, ieșire dintr-o dificultate / scăpare, izvoare).
3. ce studii lingvistice s-au mai făcut în domeniu: nu am cunoștință de studii noi, care să schimbe contribuie la un înțeles mai sigur al termenului, în afară de ce este deja publicat în lexicoane. Iar lexicoanele dau doar definițiile origine și latrină (cf. BDBG, Holladay etc.).
4.
ce sugerează contextul: devreme ce contextul
nu se referă la originea lui Dumnezeu, ci la originea lui Mesia – păstorul din modesta
cetate a Betleemului iudeu, urmașul îndepărtat al lui David –, atunci cel mai
probabil sens al termenului este acela de descendență genealogică, sau origine
a neamului lui Mesia, ceea ce conta pentru un rege. Mesia urma să vină
din dinastia lui David.
B. מִקֶּ֖דֶם miqqédem, format din prep.
min (din) și substantivul qédem
(lit. ce este înainte) care se folosește cu sensu de „odinioară”, „pe vremuri” (Ps 74:12; 77:5, 12; Is 46:10;
Ne 12:46 etc.).
C. מִימֵ֥י עוֹלָֽם mīymê Ꜥôlām, expresie formată
din: prep. mi- [< min] „din” + subst.
yǝmê[2]
„zile” + Ꜥôlām (mult
timp, vechime, odinioară, altădată, timp nedefinit > veac > veșnicie). Expresia yǝmê Ꜥôlām (sau, poetic, yǝmôṯ
Ꜥôlām) apare și
în alte locuri (Dt 32:7; Is 63:9, 11; Am 9:11; Mal 3:4), unde este tradusă corect de
Cornilescu: „zilele din vechime”, „zilele străvechi” (ale lui Moise), „zilele
cele vechi” (vremurile bune), „odinioară (în zilele lui David)”. Chiar Mica mai
folosește această expresie în 7:14, unde se referă la „zilele de altădată”, la vremurile bune în care Dumnezeu păstorea de aproape pe Israel.[3]
Termenul Ꜥôlām este folosit mult mai frecvent singur, sau cu prepoziții asociate. Provine din verbul Ꜥalam (ַa fi nevăzut, ascuns, obscur), de unde are sensul de timp nedefinit, îndepărtat. Pentru prima dată apare în Biblie cu referire la uriașii din „vechime” (Gen 6:1). La fel se vorbește despre profeții din trecut (Ier 28:8). Acesta este cuvântul care a fost tradus în Biblie de multe ori cu „veac” sau „veșnicie”. Însă el se denotă veșnicia numai când se referă la existența lui Dumnezeu, sau la oarecare acțiuni / planuri divine.
Nu există un cuvânt ebraic cu sensul exclusiv de timp fără început sau fără sfârșit, afară de cazul că s-ar spune în mod explicit: „fără sfârșit” (ˀên qêț, ˀên sôf) sau „fără început” (expresie inexistentă în ebraica biblică).[4] Dar dacă în context nu este vorba de existența Dumnezeirii în mod clar, atunci nu se poate vorbi aici despre o veșnicie în trecut. Sensul originar al termenului Ꜥôlām este de timp necunoscut, dar în practică se folosește cu sensul de „vremuri vechi” sau mai frecvent, cu sensul de „veacul” / „evul” viitor.
3. Cum au înțeles traducătorii acest text
Targumul (traducere din ebraică în iudeo-aramaică,
din primele secole creștine): Iar tu, Bet-Lahm Afrath, care ai fost socotit mic
(neînsemnat) între miile casei lui Iuda, din tine va ieși înaintea Mea Mesia, Cel care va realiza o domnie
(šulṭan) peste Israel, al
Cărui nume este spus de la început, din zilele din vechime.[5]
Septuaginta (Vechea Greacă / LXX, Mica fiind tradus
probabil înainte de anii 100 AC): καὶ αἱ ἔξοδοι
αὐτοῦ ἀπ᾽ ἀρχῆς ἐξ ἡμερῶν αἰῶνος „iar ieșirile /plecările Lui sunt de la
început, din zilele de demult (sau: din
veac).
Vulgata (latină, medievală: 400 – 1500): et egressus
eius ab initio a diebus aeternitatis „iar ieșirea Lui este de la început, din
zilele eternității” (evident, interpretarea este teologică, aplicată la dumnezeirea
lui Mesia).
Traducerile moderne: NRS (interconfesională): whose origin is from of old, from ancient days;
NJB (catolică): whose origins go back to the distant past, to the days of old; TOB
(interconfesională): Ses origines remontent à l'antiquité, aux jours
d'autrefois; NET: one whose origins are in the distant past; NIV (protestantă),
TNK (evreiască): whose origins are from of old, from ancient times; WEB, CJB (evreiască):
whose origins are far in the past, back in ancient times. HRD: Sein Ursprung
geht zurück bis in die Vorzeit, bis in längst entschwundene Tage; ZUR: Und seine
Ursprünge liegen in der Vorzeit, bis in längst vergangene Tage. IEP: da tempo
remoto, dai tempi antichi; CAB: de antaño, de tiempos lejanos; SBP: dos tempos
mais antigos. Multe altele au același sens. Young’ Literal Translation are
”And his comings forth are of old, From the days of antiquity”. Există însă și
câteva traduceri, care asemenea Vulgatei, sau din aceleași motive teologice, au
înțeles „veșnicie”: KJV, RWB: from everlasting; DBY, NAS, NAU: days of eternity;
Luther (ca în Vulgata): dessen Ausgang von Anfang und von Ewigkeit her gewesen
ist; ELB, ELO von der Tagen der Ewigkeit her; LND: dai giorni eterni; Reina
Valera, LBA: de la eternidad; NEG, Louis Segond (de unde a preluat Cornilescu):
Aux jour de l’éternité.
4. Sensul contextual al termenului „origine”
Este vorba de originea umană a
lui Mesia. Regele făgăduit nu avea să Se nască în capitala Ierusalim, ci la
Betleem, unde-Și avea originea străveche dinastia domnitoare.
Dar, dacă cineva crede că Mica s-ar referi
la originea divină a lui Mesia (deși textul acesta nu spune nimic despre dumnezeirea lui Mesia, spre deosebire de Isaia 9:6 și altele), atunci am putea încerca alte două explicații
alternative:
b). O altă posibilitate este ca termenul unic môțāˀôṯ (lit. „ieșiri”) să se refere la anumite episoade ale istoriei vechi a lui Israel, când Dumnezeu (sau „Îngerul” Domnului) a „ieșit înaintea” unor persoane sau așa cum David „ieșea” în fruntea oștirii lui Israel (Num 22:32; 1Sam 18:13, 16 etc.). Această explicație este sugerată în Biblia de Studiu „Andrews”.
Explicațiile alternative (a și b) sunt mai puțin convingătoare, iar sugestia că aici ar fi dovada categorică a nașterii dumnezeirii lui Mesia într-un moment al veșniciei are greutate în mintea noastră, doar pentru că suntem atât de obișnuiți cu traducerea „zilele veșniciei”. Dacă însă n-ar fi existat această traducere forțată (care provine indirect din Vulgata), nimeni nu s-ar fi gândit aici la originea divină a lui Mesia, printr-o naștere în veșnicia trecută. Mai mult, nașterea sau obârșia nu are vreo semnificație specială, dacă nu sunt menționați părinții. În interpretarea tradițională a acestui text, sensul expresiei mīymê Ꜥôlām depinde de natura precisă a lui Mesia, la care ne referim, iar ideea că s-ar referi la natura divină a lui Mesia, depinde de înțelegerea expresiei mīymê Ꜥôlām. Așadar, avem de-a face cu un cerc vicios – care nu poate constitui un argument despre nașterea Fiului din veșnicie. Există sugestii mai rezonabile, despre „originea” eternă, fără început a lui Iisus (Ex 4:2, 4, 6, 14; Ev 7:3).
5. Comentarii iudaice
Comentariul
lui Rabi David Qimchi, zis și Radaq (1160-1235):
ומוצאתיו מקדם מימי עולם כי מוצאות המשיח
בזמנו יאמרו כי מקדם מזמן רב היו מבית לחם זהו דוד כי יש זמן רב בין דוד ובין מלך
המשיח
„...ale cărui obârșii sunt de
demult, din zilele din vechime” înseamnă că despre originile lui Mesia, la vremea lui, se va spune că au fost de demult, din Betleem, și anume de la David, fiindcă
între vremea lui David și vremea Regelui Mesia din zilele din vechime va trece
mult timp.”
Comentariul
lui Rabi Isaac Abarbanel (1437–1508)
מוצאותיו
ומשפחתו משם מקדם מימי עולם.
והענין שהיה מזרע דוד אשר נולד בבית לחם ומבית ישי בית הלחמי וכאילו אמר ומוצאותיו
של המלך והמושל הזה יהיה מבית לחם מהזמן הקדמון מימי עולם שהם הימים אשר מלך דוד
על ישראל.
„Originea lui (adică
de unde se trage neamul lui) este de mult
timp, din zilele din vechime. Ideea este că el trebuia să fie din sămânța
lui David, care s-a născut în Betleem și din casa lui Ișai betleemitul. Și, așa
cum s-a zis, originea acestui rege și guvernator va fi din Betleem, din
vremurile de odinioară, din zilele din vechime, adică de pe vremea când
domnea David peste Israel.”
NOTE
[1]
Terminația de plural a substantivelor abstracte nu indică un plural real, deoarece
adesea pluralul ebraic doar subliniază caracterul abstract al noțiunii (e. g. sǝlīḫôṯ „iertare”, baṭṭuḫôṯ „siguranță”, hawwôṯ „nenorocire” etc.).
[2]
Este pluralul construct de la yom (zi), a cărui formă absolută de plural
este yamim.
[3]
Cuvântul „zilele” poate fi tradus și cu „vremuri”, „vârstă”, după caz, în unele
expresii, ca aceasta; dar oricum, prezența „zilelor” sugerează mai degrabă un
timp măsurabil, al lumii noastre. Putem vorbi despre eternitatea dinaintea creării
universului și a timpului, ca fiind măsurată în „zile”?
[4]
În ebraica modernă, constituită oarecum artificial, din vocabularul biblic, se
poate spune ˀên maqôr (fără origine) sau ˀên tǝḫillā (fără origine).
[5]
Targumiștii nu au făcut
traduceri literale, ci un fel de parafraze teologice, așa că putem vedea doar cum
au înțeles/cum interpretau evreii acum circa 2000 de ani. În acest caz,
targumul nu ne servește lingvistic; se vede că nu era înțeles termenul môțāˀôṯ , fiindcă l-au tradus cu pomenirea
numelui (lui Mesia); termenul ebr. qedem (mai înainte, pe vremuri)
l-au tradus cu qadmin (origini). Termenul Ꜥôlām l-au tradus cu echivalentul aramaic Ꜥālām; în ebraica rabinică
și iudeo-aramaică au evoluat de la sensul de „vechime”, la sensurile de veac
(veșnicie) și lume („sfârșitul veacului” = sfârșitul acestei lumi).
Comments
Post a Comment